rogepa-logo-home
rogepa-logo

Rogepa - agenţia profesională româno germană

Design

proiect 64099, vizita de studii 1, Germania, mai, 2011 vezi galeria foto.
proiect 64099, vizita de studii 2, Germania, decembrie, 2011 vezi galeria foto.
proiect 64099, vizita de studii 3, Germania, iulie, 2012 vezi galeria foto.
proiect 64099, examen exprimare culturala, Caseiu, martie 2012 vezi galeria foto.

Servicii design:

Design de identitate vizuală

Sigla

Sigla unei organizaţii este probabil cel mai important element grafic care contribuie la modul cum este văzută acea organizaţie de public
O siglă de succes trebuie să fie simplă, astfel încât să poată fi recunoscută instant, trebuie să fie utilizabilă pe o gamă largă de suporturi, trebuie să poată fi folosită la dimensiuni variate.

Primul lucru de care ne vom asigura când concepem sigla dumneavoastră este să transmitem mesajul pe care dumneavoastră îl consideraţi desirabil către clienţi.

Prin utilizarea graficii vectoriale ne vom asigura că sigla va putea fi folosită în cel mai larg spectru de dimensiuni posibil, astfel încât va putea decora un creion personalizat sau va putea fi przentată pe un banner de dimensiuni foarte mari

Prin managementul atent al culorilor şi elementelor ne vom asigura că logo-ul dumneavoastră va arăta la fel pe un ecran, într-o prezentare multimedia sau pe un material tipărit.

Culori

Culorile acompaniază logo-ul unei companii în comunicarea valorilor şi informaţiilor despre companie către clienţi. Este esenţial ca paleta coloristică utilizată de o companie să fie utilizabilă şi să arate cât mai similar pe toate suporturile pe care sunt folosite. Este de asemenea esenţial să se definească un set de culori care pot fi recompuse ulterior şi pentru utilizarea altor elemente grafice.

Font

La fel cum sigla şi culorile contribuie la definirea imaginii companiei dumneavoastră, definirea unui set de font-uri poate contribui spre acelaşi ţel. Vă vom consilia în alegerea unui set de font-uri care vor funcţiona împreună în gama variată de publicaţii de care vă veţi folosi pentru a vă face cunoscută afacerea.

Materiale personalizate

Materialele personalizate la care apelează o companie sunt foarte variate. Fie că doriţi să aveţi doar cărţi de vizită, hârtii cu antet şi plicuri personalizate, sau aveţi nevoie de pixuri, creioane, baloane, sau chiar automobile personalizate, vă putem consilia în alegerea unui design uniform pentru aceste diferite suporturi.

Manualul de identitate vizuală

Manualul de identitate vizuală este un set de reguli şi elemente grafice care le includ pe cele descrise mai sus, care vor ajuta orice designer în crearea materialelor de comunicare astfel încât să respecte mesajul pe care dumneavoastră doriţi să îl transmiteţi. Manualul de identitate vizuală conţine sigla companiei, în formate care pot fi folosite pe diferite suporturi, descrierea detaliată a culorilor şi a modului în care acestea vor fi folosite şi pachetul de fonturi care va fi folosit şi felul în care acestea vor fi folosite. Opţional, manualul de identitate vizuală conţine şi informaţii detaliate despre materiale personalizate pe care le va folosi compania.

Tehnoredactare computerizată

Serviciul de tehnoredactare computerizată are ca scop producerea de materiale pentru publicare, fie că este vorba de materiale care urmează a fi publicate pe suport fizic (tipărite) sau materiale electronice care urmează a fi publicate pentru a fi vizualizate pe un computer.
Activităţile incluse în serviciile oferite sunt cele de aranjare şi organizare a textului, imaginilor şi elementelor grafice, consultanţă cu privire la ilustrarea informaţiilor, consultanţă cu privire la culorile folosite, consultanţă cu privire la materialul suport folosit. La cererea clientului, putem include şi intermedierea cu o un furnizor de servicii tipografice.
Materialele pe care le putem produce includ dar nu sunt limitate la:

  • fluturaşi
  • pliante şi broşuri
  • afişe şi postere
  • calendare de perete şi birou
  • cărţi de vizită, hârtii cu antet, plicuri personalizate
  • cataloage de produse
  • reviste, ziare şi alte publicaţii periodice
  • cărţi şi manuale

Design web

Un site web este o componentă foarte importantă pentru promovarea serviciilor pe care le oferiţi. Indiferent dacă aveţi nevoie de un website cu o structură elaborată, o pagină de prezentare, un banner pentru o campnie de publicitate pe internet sau doriţi să reînnoiţi interfaţa grafică a unui website existent, noi vă putem ajuta.

© 2012 - 2018 Rogepa srl. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii | Prelucrarea Datelor | Politica de cookies